fbpx

Cum să pui pe fugă musafirii nepoftiți din grădina ta

Se pare că melcii sunt foarte activi mai ales după zilele ploioase, moment propice pentru înmulțirea acestor dăunători naturali, iar locul preferat unde se retrag este în grădină, seră sau livadă.

În aceste zone, solul este umed și atât de moale, încât musafirii nepoftiți ajung să își petreacă viața până spre finalul toamnei.

articol de blog zecoshop

Deși sunt viețuitoare nevinovate și benefice naturii, melcii produc pagube însemnate tuturor răsadurilor. Dar de altă parte, în urma unei astfel de invazii, florile sau frunzele plantelor sunt ținta principală.

zecoshop produse ecologice

Ești conștient că au trecut și au acționat în momentul când observi că frunzulița este deteriorată (roasă).

Astfel, planta devine bolnavă din cauza faptul că melcilor le place să se hrănească în special cu cele care au o textură moale.

După ce le descoperi spațiille preferate și obiceiurile din grădina cu legume este nevoie să treci la următoarea etapă: aplicarea produsului ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor.

zecoshop

ZecoShop îți face cunoștiință cu un produs 100% natural care te ajută să înlături melcii din culturile de plante într-un mod ecologic.

ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor este o alternativă eficientă și 100% naturală la alte produse, majoritatea de natură chimică.

Ca și gospodar, grădina și legumele au nevoie de grijă și atenție din partea ta!

Alege ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor și aplică-l chiar și în ghivecele cu plante. În scurt timp, melcii părăsesc zona și fug cu adevărat din preajma granulelor colțuroase care le irită corpul.

Zecoshop produse naturale

Produsul este prietenos cu animalele de companie care se mai joacă prin iarbă, dar și cu mediul înconjurător. Mai mult, produsul este extrem de prietenos cu familia dumneavoastră.

Zeolitul din compoziția ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor este atestat pentru agricultura ecologică, conform Regulamentului Comisiei Europene numărul 834/2007 & 889/2008.

zecoshop

 

 

 

 

 

 

 

 

produse ecologice

Produsul acționează exact ca și o barieră în fața inamicilor, iar planta vulnerabilă este protejată de o posibilă vizită a dăunătorilor. În cazul în care melcul trece peste obstacolul abraziv, el nu va rezista foarte mult timp tocmai datorită stratului de pulbere fină de la exteriorul granulei care se lipește de corpul acestuia.

În final, molusca ajunge să se deshidrateze.

ZecoShop te motivează ca de astăzi să iei măsuri serioase pentru îngrijirea grădinii! Iar cea mai bună idee este să cauți o modalitate naturală care să le estompeze activitatea melcilor cu unul dintre variantele produsului ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor1 kg, 10 kg sau 25 kg.

Fiind un produs 100% natural, după fiecare ploaie se recomandă din nou utilizarea acestuia.

zecoshop produse ecologice

Mod de utilizare a produsului

Presărați un strat subțire în jurul plantei vulnerabile la acești dăunători, formând astfel o barieră abrazivă în calea lor. Delimitați, presărând o cantitate consistentă și fără spații de jur împrejurul perimetrului ce se dorește a fi protejat de melci (5 – 7 cm lățime).

Pentru protecția tuturor spațiilor verzi, presărați ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor pe gazonul din curte, gradenele și rondourile cu flori și bineînțeles în grădina cu zarzavaturi.

ZecoShop este furnizorul tău oficial de SĂNĂTATE!

STUDIU II: Zeolitul de Rupea absoarbe 98% STRONȚIUL
Cum scapi de melcii din grădină folosind ZECO – Barieră de protecție împotriva melcilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + 19 =

Navigare
Aproape

Coșul meu

Aproape

Favorite

Recently Viewed

Close

Bine ați venit!

Veți primi o parolă pe adresa de e-mail introdusă.

19 − 15 =

Datele personale vor fi folosite pentru a-ți susține experiența pe acest sit web, pentru a administra accesul la contul tău și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Sunteți deja înregistrat?

Aproape

Categorii

English EN German DE Romanian RO